Alocuţiunea secretarului de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu
la Conferinţa cu tema «Protecţia Drepturilor Omului – reformă şi perspective »
6 octombrie 2010, Bucuresti, Palatul Parlamentului
Stimate doamne,
Stimaţi domni,
În primul rând, permiteţi-mi să salut prezenţa dumneavoastră la această conferinţă pe care Ministerul Afacerilor Externe are plăcerea de a o organiza alături de Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti. 2010 este un an important prin perspectivele şi provocările legate de reforma sistemului european de protecţie a drepturilor omului.
Aprecierea mea pentru ideea organizării acestui eveniment este cu atât mai mare cu cât am avut, de-a lungul carierei, privilegiul de a contribui la această reformă încă de la primele sale manifestări: în 2004, am avut onoarea să semnez, în numele României, Protocolul nr. 14 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în luna februarie a acestui an am condus delegaţia României la Conferinţa de la Interlaken privind reforma Curţii, iar acum am oportunitatea să gestionez domeniul afacerilor europene, aderarea Uniunii Europene la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale jucând un rol foarte important în această perioadă.
Atât în evaluarea mea personală, cât şi în cea instituţională unanim acceptată, Protocolul nr. 14 este un moment relevant în dezbaterea cu privire la reforma îndreptată spre eficientizarea mecanismului european de protecţie a drepturilor omului. Acest instrument convenţional a proiectat într-adevăr o serie de idei de amendare a sistemului, prevăzând multiplicarea formaţiunilor jurisdicţionale şi introducerea unor noi criterii de admisibilitate, alături de o serie de alte modificări care să furnizeze Curţii de la Strasbourg instrumente eficiente pentru gestionarea plângerilor cu care era sesizată.
Întârzierea considerabilă a intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, cumulată cu numărul în permanentă creştere al cererilor depuse în faţa Curţii sunt chestiuni deja de notorietate şi nu mă voi apleca acum asupra lor. Dezbaterile acestei zile vă vor oferi cu siguranţă prilejul de a aborda dificultăţile cu care s-a confruntat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dificultăţi care, de altfel, au reprezentat cel mai puternic vector în adoptarea noii strategii de reformă, cristalizate în Declaraţia de la Interlaken.
Punctul de interes asupra căruia aş vrea, însă, să mă concentrez îl reprezintă o altă prevedere din Protocolul nr. 14, cea care permitea aderarea Uniunii Europene la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. La acel moment, această aderare era doar o posibilitate, pe care transformările la nivelul Uniunii Europene, concretizate în adoptarea şi intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, au recalificat-o drept o imperioasă necesitate, fiind considerată drept „veriga lipsă din sistemul de protecţie al drepturilor fundamentale al Europei”, după cum remarca la Interlaken vice-preşedintele Comisiei Europene, doamna Viviane Reding. Astfel, articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană confirmă determinarea Uniunii Europene de a face parte din construcţia de respectare a drepturilor omului ce reuneşte întregul vechi continent, prin utilizarea sintagmei „Uniunea Europeană aderă la Convenţia europeană ...”
De unde provine această decizie a Uniunii Europene? În opinia mea, ea este urmarea firească a rolului pe care UE şi l-a asumat referitor la promovarea drepturilor omului. Nu putem uita, în acest context, că, prin Tratatul de la Lisabona, Carta Drepturilor Fundamentale a dobândit statut juridic similar tratatelor constitutive. O asemenea asumare implică un control al actelor instituţiilor Uniunii, astfel încât acestea să treacă testul compatibilităţii cu standardele recunoscute în materie. Or, la nivel european, însăşi Carta Drepturilor Fundamentale o admite, standardele sunt reprezentate de Convenţia europeană a drepturilor omului. Această aderare la Convenţia europeană are, deci, o semnificaţie simbolică şi una practică, aceasta din urmă fiind reprezentată de posibilitatea oferită celor afectaţi de aplicarea directă a dreptului UE de a provoca un control în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În mod evident, aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană îşi va pune amprenta asupra sistemului actual. Însă procesul aderării nu trebuie să se îndepărteze de la două principii fundamentale, şi anume: 1. aderarea UE să sporească gradul de respectare a drepturilor omului de către Uniune şi 2. aceasta să fie în folosul cetăţenilor, astfel încât ei să poată, într-un mod eficient, să introducă cereri în faţa instanţei de la Strasbourg. Aceste principii au fost promovate constant de România pe parcursul stabilirii mandatului de negociere conferit Comisiei pentru concretizarea aderării Uniunii la Convenţia europeană şi reprezintă, din perspectiva noastră, elementele de bază ale viitoarei participări a Uniunii la sistemul european de protecţie.
După cum cunoaşteţi, ne aflăm într-un stadiu avansat, mandatul conferit Comisiei pentru încheierea tratatului privind aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană a drepturilor omului fiind adoptat în iunie anul acesta şi urmat deja de o serie de sesiuni de negociere.
Însuşi faptul că la nivelul ambelor organizaţii, în chestiunea aderării negociatorii, respectiv Comisia - pentru Uniune şi Comitetul Director pentru Drepturile Omului - din partea Consiliului Europei, sunt susţinuţi de grupuri de lucru specializate, respectiv grupul de consilieri de justiţie şi afaceri interne, compus din reprezentanţi ai statelor membre şi grupul de experţi ai Comitetului Director, din care face parte şi România, este un indiciu pentru importanţa pe care fiecare dintre părţi o acordă acestei aderări.
Suntem încrezători că, având în vedere voinţa exprimată de ambele părţi, negocierile se vor finaliza în curând şi nu vor ridica mari probleme. Evident, rămân în discuţie modificările ce urmează a fi aduse sistemului prin prezenţa unui alt subiect de drept internaţional decât statele, ca parte la respectarea şi aplicarea Convenţiei europene.
Nu este însă mai puţin adevărat că, şi la nivelul Uniunii Europene, este necesară o clarificare a modalităţii de implicare a Uniunii, alături de statele membre, în acest mecanism de respectare şi aplicare a Convenţiei, în special în procedura în faţa CEDO. Acest mecanism se referă în special la situaţia în care o plângere poate fi îndreptată atât împotriva Uniunii Europene, cât şi a unui stat membru, datorită faptului că actul reclamat poate fi adoptat de stat în executarea unei obligaţii din dreptul UE.
Însă clarificarea anumitor aspecte, cum ar fi condiţia de epuizare a căilor de recurs interne şi relaţia dintre această condiţie convenţională de admisibilitate şi acţiunile cu care poate fi sesizată Curtea de Justiţie de la Luxembourg, se impune, în acest context, în aceeaşi măsură ca şi clarificarea relaţiei dintre cele două curţi europene de justiţie pentru ca această aderare să nu se facă în detrimentul individului.
Astfel, una dintre marile preocupări la nivelul Uniunii este identificarea unei soluţii pentru ca această co-participare să nu conducă la întârzieri nerezonabile, excesive, în soluţionarea cauzelor de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Discursul meu s-a aplecat, poate, mai mult asupra aspectelor care suscită interesul sau preocuparea la nivelul Uniunii; nu uit, însă, niciun moment, că aderarea trebuie privită ca un parteneriat între Uniune şi Consiliul Europei, în care ambii participanţi îşi asumă deschis voinţa de promovare şi respectare a drepturilor omului. Însuşi faptul că Biroul de Informare al Consiliului Europei este co-organizator al acestei conferinţe reflectă interesul acestei organizaţii pentru aderarea Uniunii la Convenţia europeană. În consecinţă, mulţumesc doamnei director Niţelea pentru entuziasmul ideii şi pentru cooperarea manifestată cu acest prilej, o cooperare, de altfel, constantă între cele două instituţii.
Programul acestei conferinţe anunţă dezbateri intense şi permite aprofundarea acestor teme de actualitate, şi sper că ideile exprimate aici vor oferi noi perspective de abordare în acest domeniu.
Invitati: Mariana Nitelea, Directorul Biroului de Informare al Consiliului Europei la Bucuresti,
Ion M.Anghel, Presedintele Asociatiei ambasadorilor si dilpomatilor de cariere din Romania
Redactor: Doina Gadei
Invitati: Mariana Nitelea, Directorul Biroului de Informare al Consiliului Europei la Bucuresti,
Ion M.Anghel, Presedintele Asociatiei ambasadorilor si dilpomatilor de cariere din Romania
Redactor: Doina Gadei
